" Pe măsură ce înaintez în vârstă, îmi plac din ce în ce mai mult dimineţile de sâmbătă. Poate că din cauza liniştii pe care o simt atunci când mă trezesc primul, sau poate că este doar bucuria neascunsă că nu trebuie să fiu la serviciu. Oricum ar fi, primele ore ale dimineţilor de sâmbătă sunt cât se poate de plăcute.
Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când.
Iată despre ce e vorba: La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio: Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele... Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică: un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani; am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om; deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52, adică aproape 2900 de sâmbete; am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent..
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.
Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şiacum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în aceastădimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbătaurmătoare, sau şi pe cealaltă... pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi ... la revedere!
***
În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin. Şi e o lecţie pe care eu am învăţat-o.
Acum câteva săptămâni, savurând liniştit prima cafea a unei astfel de dimineţi de sâmbătă, am pornit radioul. Ceea ce a urmat a devenit una din acele lecţii pe care viaţa ţi le dă din când în când.
Iată despre ce e vorba: La radio rula o emisiune matinală interactivă, cu păreri exprimate telefonic de ascultători pe tema emisiunii, punctate din când în când de anunţuri ale crainicului prin care îi asigura pe aceştia că le stă la dispoziţie în fiecare zi a săptămânii, inclusiv în dimineţile de sâmbătă până la prânz.
La un moment dat a intrat în direct un ascultător care dorea să povestească, oricui dorea să asculte, povestea celor 1000 de bile, ceea ce mi-a captat atenţia. Avea o voce gravă, fermă, dar deosebit de calmă.
Şi iată povestea lui, spusă crainicului radio: Se pare că eşti tare ocupat cu acest serviciu la postul de radio: să ai o emisiune zilnic, inclusiv sâmbăta dimineaţa, nu e un lucru uşor. Sunt convins că te plătesc bine dar cred că e o ruşine că te ţin departe de familie atât de mult timp. E foarte dureros că în aceste sâmbete în care ai lucrat ai pierdut primul concurs de dans al fiicei tale, primul meci de fotbal al fiului tău, şi câte altele... Dă-mi voie să-ţi spun ceva ce pe mine m-a ajutat să-mi stabilesc şi să-mi urmăresc priorităţile. Este povestea celor 1000 de bile.
Vezi tu, într-o dimineaţă de sâmbătă ca şi aceasta, m-am aşezat la masă şi am făcut puţină aritmetică: un om trăieşte în medie 75 de ani. Ştiu că unii trăiesc mai mult iar alţii mai puţin, dar media este asta -75 de ani; am înmulţit 75 cu 52 şi am obţinut 3900, adică numărul de zile de sâmbătă pe care le trăieşte în medie un om; deoarece la acel moment aveam deja 55 de ani, am socotit câte zile de sâmbătă trăisem deja, adică 55x52, adică aproape 2900 de sâmbete; am socotit apoi că dacă voi trăi 75 de ani, mi-au mai rămas aproximativ 1000 de sâmbete.
După ce am terminat cu aritmetica, am trecut prin 3 magazine de jucării şi am cumpărat 1000 de bile de sticlă, din acelea cu inserţii colorate, cu care se joacă copiii. Şi am trecut prin 3 magazine pentru că nici unul nu avea 1000 de bile. Oricum, până la urmă le-am cumpărat, le-am dus acasă şi le-am pus într-un vas mare şi transparent..
De atunci, în fiecare sâmbătă dimineaţă, am scos câte o bilă şi am aruncat-o. Am realizat că observând cum se micşorează numărul bilelor din vas am devenit tot mai concentrat pe lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.
Nimic nu te motivează şi nu te ajută mai mult în a-ţi stabili priorităţile în viaţă decât simpla imagine a timpului tău scurgându-se.
Şiacum, dă-mi voie să-ţi mai spun un singur lucru înainte de a închide şi a merge să-mi trezesc familia pentru a lua împreună micul dejun: în aceastădimineaţă am scos din vas ultima bilă. Mă gândesc că dacă apuc sâmbătaurmătoare, sau şi pe cealaltă... pur şi simplu mi s-a dat puţin timp în plus. Şi singurul lucru pe care orice om îl va accepta, este puţin timp în plus. Mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine şi sincer, îţi doresc să ai parte de mai mult timp cu familia ta. Iar mie îmi doresc să mai fiu pe-aici şi să ne mai întâlnim pe acest post de radio.
Bună dimineaţa şi ... la revedere!
***
În liniştea care a urmat ai fi putut auzi până şi căderea unui ac pe podea. Aşa cum v-am spus, această poveste a fost una dintre acele lecţii pe care ţi le dă viaţa atunci când te aştepţi mai puţin. Şi e o lecţie pe care eu am învăţat-o.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu