Poveste de viata

Aproape zilnic ascult câte o poveste despre oameni obișnuiți ale căror trăiri devin emoționante din cauza zbuciumului prin care trec sau au trecut. Venim pe lume gata să ne construim povestea vieții și aflăm pe parcurs ca deja avem o poveste în spate pe care am adus-o cu noi

Poate fi povestea mamei, a strămoșilor sau a unei vieți anterioare, însă nu-i putem nega prezența.

Trăim cu speranța că mâine va fi mai bine, speranță ilogică și deșartă, atât timp cât nu facem nimic pentru a fi mai bine. Există oameni care nu-și scriu povestea cu condeiul trăirilor, ci privesc prosternați cum altcineva le-o scrie, ba chiar le-o dictează și nu se arată deloc deranjați de faptul că viața lor e pusă pe pilot automat.

Însă există oameni care nu se mulțumesc să fie spectatori inconștienți, ci vor cu orice preț să obțină rolul de protagonist, de personaj principal în propria lor viață.

Îi admir pe aceși oameni, le admir voința, acel suflu interior care nu-i lasă să rămână pe vecie în groapa în care au căzut cândva. O energie de natură divină îi animă, îi impulsionează, se zbat, se luptă, se detașează și în cele din urmă reușesc, căci adevărata victorie în viață constă în a cuceri o lume, dar nu lumea din afară, ci lumea ta interioară.

Într-adevăr viața nu e ușoară, dar nici nu trebuie să fie așa. Încerci, cazi, te ridici, poate iar încerci și iar cazi. Însă vine o vreme când nu mai încerci, ci pur și simplu faci ceea ce vine din tine, când nu te mai strădui să devii, ci pur și simplu ești. Și vine o vreme când nu mai cazi pentru că te ridici atât de repede încât nu o mai poți numi căzătură.

Cu fiecare pas pe care îl faci spre depășirea propriilor tale limite ai mai adăugat un capitol la povestea vieții tale, ai mai pus o cărămidă la construirea fundației ființei tale. Cu fiecare act de voință aparent minor, cu fiecare încercare însoțită de plâns sau de umor ai mai obținut o mică victorie. Și dacă cu fiecare căzătură sau cu fiecare lovitură îți mai depășești o frică, de fiecare dată când te ridici afli ceva nou despre tine descoperind puterea care zace înăuntrul tău.

Cel care îți spune asta e un om simplu căruia i s-au tăiat deseori aripile, dar care n-a încetat să creadă nicio clipă că aripile sunt înăuntrul său și nu în afara sa.

Dacă o simplă omidă știe asta, a sosit timpul să conștientizezi și tu acest lucru.

Pentru cei care aleg sa traiasca in loc sa supravietuiasca

cu aleasa consideratie Ionut Stratone

Cum iti dai seama ca esti roman

- tot ce mananci are gust de ceapa si usturoi;
- incerci sa reciclezi ambalajele de la flori, hartia de la cadouri si, bineinteles, folia de aluminiu;
- stai langa cele mai mari doua valize din aeroport;
- ajungi la petreceri cu una doua ore intarziere si ti se pare foarte normal;
- dupa ce mergi la cineva in vizita, la plecare, mai stai o ora in fata usii la povesti;
- parintii tai nu arunca niciodata nimic si daca reusesti sa arunci ceva la gunoi apare in mod misterios inapoi;
- ai perdele de dantela;
- ai fata de masa din macrame;
- ai covoare care acopera fiecare centimetru din casa ta;
- ai sau ai avut covoare pe pereti;
- mama ta iti spune ca esti slab chiar daca ai 110 kg;
- ai draperii macar la o usa din casa;
- mama ta recicleaza paharele de plastic, farfuriile din carton si pungile de la sandvisuri spalindu-le;
- ai fata de masa din vinyl pe masa din bucatarie;
- folosesti sacosele primite la cumparaturi pe post de pungi de gunoi;
- raftul tau din bucatarie este plin de borcane de gem, varietati de recipiente de plastic si sticla;
- parintii te striga cu diminutive animale cind ii enervezi;
- nu poti pleca in calatorii decit daca te conduc macar 5 persoane la autobuz, tren sau aeroport;
- suni interurban numai dupa ora 11 PM;
- parintii te suna si te intreaba daca ai mancat, chiar daca e miezul noptii;
- parintii tai nu realizeaza ca tehnologia s-a imbunatatit si atunci cind suna in strainatate inca urla la telefon;
- ai cuverturi uzate pe canapea doar ca sa nu se murdareasca tapiseria;
- nu cunosti mai mult de jumatate din invitatii de la nunta ta;
- ai vazut pamantul din interiorul unui WC din tren, in mers;
- copilul tau poarta caciulita si 3 pulovere in septembrie desi sint 25 de grade afara;
- porti palton din septembrie pina in mai;
- daca vezi pe cineva in pantaloni scurti in decembrie zici ca e nebun, desi sint 20 de grade afara;
- crezi ca urda, mamaliga, parizer, telemea, zacusca sint feluri internationale de mancare;
- cind vin straini la tine in vizita te distrezi dandu-le cea mai tare tuica din casa si cand reusesc sa bea un pahar le mai torni
- cand ai musafiri si ii intrebi daca servesc ceva si ei spun ca NU la tine inseamna ca DA.
- ai masina de 100 000(o suta de mii) de euro dar stai intr-o garsoniera cu chirie.
- ai ultimul tip de telefon mobil pe care il folosesti doar sa dai beep-uri pentru ca nu mai ai credit pe cartela.
- oriunde ai pleca in afara orasului cu tren, masina, avion ai la tine sandwich-uri cu salam/parizer/branza chiar daca, calatoria dureaza mai putin de 2 ore.
- obiectele tale vestimentare au firma imprimata cat mai la vedere si in culori cat mai stridente.
- cand mergi la cumparaturi la mall/hipermarket te imbraci ca la nunta.
- parchezi pe trecerea de pietoni/statia de autobuz pe motiv ca stai doar 5 minute.
- asculti toata ziua muzica dar nu ai nici macar un CD original cumparat din magazin.
- pleci o luna in afara tarii si deja uiti limba romana.
- cand mergi noaptea cu masina aprinzi si farurile de ceata.
- claxonezi la semafor chiar daca e inca rosu. Preventiv.
- nu strangi niciodata mizeria pe care o face cainele tau pe stada si mai si razi de cei care o fac.
- mergi pe trotuar cu masina ca sa ajungi in fata coloanei care asteapta la semafor.
- îti faci credit pe 10 ani ca sa iti cumperi laptop, chiar daca abia stii sa misti mouse-ul!

Un nou inceput

Ti-ai imaginat vreodata cum ar fi daca intr-o zi cineva ar interzice iubirea fara sa-l poti opri? Ar fi poate cel mai negru cosmar. Nu poti concepe sa ramai fara sensul vietii tale. Da, este adevarat.

Este adevarat si o stii la fel de bine ca mine. Iubirea este motorul vietii. Au simtit asta toti cei care au lasat in urma lor poeme si cantece de dragoste. Fara iubire am fi orfani de toate. Cum poti zambi fara sa iubesti? Iubirea ne da speranta, ne arata viitorul asa cum l-am visat.

Putine lucruri se pot compara cu o poveste de dragoste. O vezi pe ea, fata aceea cu un zambet minunat si iti imaginezi cum ar fi daca intr-o zi a-ti zambi impreuna imbratisati. Dar nu ai destul timp de vise. Vine o zi in care simti ca toata lumea este a ta. Ziua primei intalniri cu fata aceea minunata. Timpul se scurge foarte foarte incet. Iti faci planul perfect pentru ce va urma. Cum te imbraci, ce vorbesti, ce parfum sa alegi si cum sa te comporti ca ea sa-si faca o impresie buna. Te inarmezi cu un trandafir rosu si te grabesti catre locul de intalnire ca nu cumva sa intarzii. O vezi veniind. E superba. Asa cum te asteptai de altfel. Ii oferi floarea iar in schimb primesti un pupic pe obraz si un timid multumesc care valoreaza cat sute de astfel de vorbe auzite cu alte ocazii. Rasuflii oarecum usurat. Inceputul arata bine. Dar partea mai grea de abia acum incepe. Subiecte de discutii gasiti cu greu si le abandonati destul de repede. Le urmeaza pauze lungi in care nimeni nu spune nimic. Incet incet discutiile incep sa prinda contur si asa aflii ca aveti multe in comun. Pasiunile ei sunt comune cu ale tale. Totul e minunat pana acum si te simti de parca ai fi in al noualea cer. Iti faci curaj si ii adresezi o intrebare care o ia prin surprindere: Vrei sa fii iubita mea? Pentru un moment se blocheaza. Dar apoi toata lumea este a ta cand auzi spunand DA.

Crezi ca a fost greu? De fapt greul de acum incepe. Pentru ca iubirea se hraneste cu sacrificiu. Trebuie sa oferi mai mult si mai mult in fiecare zi. Altfel moare. Si tu sigur nu-ti doresti asta. Nu dupa atatea esecuri si neplaceri.

Relatia merge normal si creste in fiecare zi. Iti ofera mereu motive care sa te faca sa crezi ca ai gasit ceea ce cautai demult, ceva care nici optimistul din tine nu credea ca va putea gasi. Poate sunt si lucruri care nu-ti plac, dar nici nu conteaza pe langa toate celelalte clipe frumoase pe care ti le ofera mereu. Ti-ai regasit dulcele gust al linistii interioare. Ce va fi de azi inainte nu stii. Stii doar ca iti doresti sa fiti impreuna.

Dar tine minte ca o relatie durabila se construieste cu atentie, fara graba, altfel risti sa ajungi la celasi neplacut final ca si pana acum.

Dragostea nu inseamna sa va uitati frumos unul la celalat, ci sa va uitati amandoi in aceiasi directie.

Si sunt sigur ca daca acum as repeta intrebarea pusa la inceput, raspunsul tau ar suna c-am asa: Voi lupta cu oricine ar incerca vreodata sa interzica iubirea. Nu exista nu poti. Orice e posibil. Forta umana nu cunoaste limite. Dar pentru asta ai nevoie de doua lucruri. Sa vrei asta si sa crezi ca este posibil. Restul vine de la sine.

Cand nu mai poti alerga, ia-o la trap.

Cand nu mai poti nici asta, ia-o la pas

Iar atunci cand nici asta nu mai poti, ia bastonul

Insa nu te opri niciodata!

Este foarte important sa nu te opresti, pentru ca daca vei face asta dragostea va muri. Iar atunci cand persoana iubita se va opri, intinde-i o mana si trage-o dupa tine. Pentru ca asa cum o pasare nu poate zbura cu o singura aripa, nici dragostea nu poate rezista atunci cand doar unul din cei doi iubeste si ofera totul pentru relatie.

Va doresc sa fiti iubiti si sa iubiti si mai mult.

Ganduri pentru tine

Nu dispera cand greul vietii de apasa
Si nici nu plange dupa al tau destin
Caci dupa chinuri viata e frumoasa
Asa cum dupa ploaie cerul e senin

Si poti sa crezi ca unii te inseala
Sa te ridici cand altii te doboara
Sa poti pastra ce altii vor s-alunge
Sa razi chiar daca sufletul iti plange

Uita trecutul. Abandoneaza in spatele tau greselile si durerile. Pentru ca viata poate fi inteleasa numai privind in urma dar poate fi traita numai privind inainte.


Cand cineva ne raneste trebuie sa scriem asta pe nisip unde vantul iertarii va sterge cele scrise. Iar atunci cand cineva face ceva bun pentru noi trebuie sa cioplim in piatra unde nici o furtuna nu poate sterge cele scrise.



Cand nu mai poti alerga, ia-o la trap.
Cand nu mai poti nici asta, ia-o la pas.
Cand nu mai poti sa mergi, ia bastonul. Insa nu te opri niciodata.

Te poti simti singur, trist, dar niciodata invins. Poti pierde, poti gresi, poti suferii, dar nu te gandi niciodata sa abandonezi. Aminteste-ti atunci ca esti puternic, ca sunt lucruri pe care nimeni nu le poate face mai bine decat tine. Priveste viata cu ochi de invingatori.



Doamne, daruiete noua liniste pentru a ne impaca cu ceea ce nu se poate schimba. Da-ne noua vointa pentru a schimba ceea ce se poate si intelepciune pentru a deosebi una de cealalta, Amin!

Dansand in ploaie...

Viata nu inseamna sa supravietuiesti unei furtuni

ci sa stii sa dansezi in ploaie…

Astazi poti zambi din nou. De ce nici tu nu stii. Important este ca dupa zile in care sufletul tau plangea a venit vremea in care simti o pace launtrica, iar in coltul gurii, firav ce-i drept, apare un zambet. Acum poti aprecia zilele frumoase pentru ca ai invatat in timp sa le traiesti si pe cele mai putin bune. Sau poate vremea de afara ti-a incalzit sufletul si poti spera din nou. Ai ajuns sa crezi ca speranta e un lucru bun, poate cel mai bun dintre lucruri, iar lucrurile bune nu mor niciodata. Poate doar ne parasesc pentru o clipa. Sau pleaca pentru a reveni candva intr-o forma mult mai frumoasa si atunci iti dai seama ca de fapt asta este ceea ce iti doreai.

Stim insa sa apreciem lucrurile importante? Sau ne dam seama de importanta lor doar dupa ce le-am pierdut? Mi-ar place ca prima variant sa fie adevarata. Pentru ca fiecare lucru bun este o minune ce trebuie apreciat la adevarata valoare.

Ar trebui poate sa apreciem valoarea lucrurilor nu pentru ce valoreaza ci pentru ceea ce inseamna cu adevarat. Sau poatre ar trebui sa ne indragostim de viata. Sau de ce sa nu traim ca un indragostit de dragoste? Sau de ce sa nu demonstram oamenilor ca se inseala crezand ca inceteaza sa se indragosteasca imbatranind fara sa stie ca de fapt imbatranesc atunci cand inceteaza sa se indragosteasca.

Poate ca tuturora ne place sa traim pe culmi. Dar oare adevarata placere nu consta in a escalada muntele?

Mi-as dori ca intr-o zi cand te voi intreba ce faci, tu sa-mi raspunzi: Daca as fi mai bine de atat ar fi nevoie de doi oameni pentru atata bine. Dar pana atunci mai este putin. Doar un pas. Mai mare sau mai mic si doar de tine depinde cand o sa-l faci, acum, sau mai tarziu…

Exista o arta a tacerii nu mai putin însemnata si eficace ca arta de a vorbi. A asculta si a tacea, a privi si a tacea, a tacea în mod deliberat, cu fermitate, în chip absolut, este o neobisnuita si pretioasa regula de viata si un mijloc sigur de mari victorii.

Risipa de sentimente sau o lectie de viata?

Vine un moment in viata cand simti ca nu mai ai aer. Parca tot cerul se prabuseste peste tine iar inima iti este sfaramata in mii si mii de bucatele. Poate ca unii dintre noi nu au parte de astfel de momente dar cei mai multi nu au norocul asta. Te gandesti la inceput ca nu poate fi adevarat. Ca nu ti se poate intampla tocmai tie. Nu e posibil, tocmai ea, care iti spunea ca te iubeste atat de mult? Poate te gandesti ca detii o informatie gresita. Te hotarasti sa o suni si sa afli adevarul. O suni si atunci … pica din nou cerul pe tine. O auzi vorbind dar nu o mai asculti. Ai vrea sa intrebi multe dar nu poti formula nimic. Simti ca vrei sa mori. Inchizi telefonul si simti un gol imens in suflet. Ca un vid. Un vid infinit. Iti vine sa plangi dar nu mai ai nici lacrimi. Incerci sa te ridici dar picioarele nu te mai asculta. Te asezi si te gandesti. De ce? De ce tocmai ea? De ce acum? Cum se poate transforma cineva atat de rapid din inger in demon? Cum poate cineva care ieri iti spunea ca te iubeste astazi sa fie cu altcineva? Simti ca o urasti din tot sufletul. Iti amintesti de toate momentele frumoase. Te gandesti si tragi repede o concluzie. Crezi ca te-a folosit. Dar parca nu esti convins. Faptul ca o iubesti foarte mult te face sa gasesti rapid raspunsul la toate intrebarile tale. Si atunci iti spui ca tu esti de vina. Si esti de accord cu asta. Pentru un timp. Si pentru urmatoarele ore sau zile povestea se repeta. Nu te poti hotari cine este de vina.

Dar in cele din urma iti dai seama ca tu nu ai facut nimic gresit. Ai facut tot ce se putea ca totul sa fie bine si frumos. Si treci de la a te plange si a fi trist la a accepta realitatea.

Uneori adevarul doare, alteori adevarul mangaie, alina, insa intotdeauna adevarul elibereaza ... Si, in cele din urma, vindeca.

Important este insa ce vei face in continuare. Pastreaza trecutul doar ca amintire si ca pe o importanta si nepretioasa lectie de viata. Tine minte tot ceea ce simti acum pentru ca iti va fi de folos pe viitor. Pentru ca sa fii sigur ca daca vei continua sa faci aceleasi greseli cu siguranta va veni din nou ziua in care te vei simti la fel de trist si abandonat. Poate ca va trebui ca pe viitor sa fii mai exigent cu tine. Fii demn si nu accepta nici un compromis. Trebuie sa stii in primul rand cine esti si ce vrei inainte de a avea pretentia ca ceilalti sa te cunoasca si sa-ti ofere ceea ce doresti. Important este sa fii tu. Zambeste si mergi mai departe. Candva va veni si ziua ta iar fata aceea minunata din vis sigur este undeva si te asteapta.

Lucrurile pe care le-am dorit eu, nu le-am putut obţine niciodată cerându-le sau luptându-mă pentru ele. Cum poţi să lupţi pentru tandreţe? Sau pentru duioşie? Cel mult poţi să le aştepţi.

Vă înşelaţi, cred eu, dacă vă închipuiţi că dragostea cavalerească mai e un subiect interesant într-o vreme ahtiată de pornografie. Lumea vrea să audă bârfe deocheate, secrete de alcov, nu tiradele unui bătrân nu prea zdravăn la minte, care umblă după năluci. Ca să folosesc o expresie la modă, Don Quijote nu face "rating". E doar celebru. Romanul lui Cervantes e "citat", nu "citit.

Octavian Paler

Acum, sau mai tarziu?

Sunt moment in viata in care iti doresti sa fugi. Sa pleci. Sa faci orice numai sa fie diferit de ceea ce faceai pana atunci. Dar este ceva ce te opreste. Obisnuinta poate. Nu, poate este teama de a face un lucru pe care sa-l regreti mai tarziu. Te gandesti ca ceea ce ai acum este mai mult decat a nu avea nimic. Sau poate te gandesti ca te vei simti singur(a), vei face o depresie poate si o sa ai nevoie de multe zile, luni sau poate ani ca sa-ti revii. Dar parca nici asa nu se mai poate. Te gandesti ca ai iubit si inca iubesti foarte mult. Orice s-a intamplat ai fost acolo. La bine si la greu, la suparari si la necazuri. Este un cliseu dar in acelasi timp este adevarul. Poate nu ai fost cel mai bun partener din lume, fat frumos sau zana din poveste, dar ai oferit tot ce ai avut mai bun. Zi de zi. Ai fost acolo mereu. Atunci cand avea nevoie de un umar pe care sa planga, cand trebuia sa ciocneasca cu cineva un pahar de vin in cinstea unei victorii, atunci cand ati fost copii sau atunci cand ati fost nevoiti sa faceti lucruri “de oameni mari”. Ai fost prezent cand a avut nevoie de o incurajare sau sa-i spui ca greseste desi sfatul tau nu a fost luat in considerare. Au fost momente in care ai avut nevoie sa fie langa tine si a ales sa faca altceva. Au fost momente in care iti doreai sa simti iubirea si te-ai trezit singur(a). Dar ai continuat sa crezi, sa sprijini, sa oferi tot ce aveai mai bun.

Asa au trecut zilele. Cu suisuri si coborasuri. Zile fericite sau zile cu suparari. Dezamagiri sau tineri de mana. Zilele s-au facut luni iar lunile ani. Rutina era aceeasi, iar tu , ai continuat sa faci aceleasi lucruri si gesturi frumoase. Observi ca viata ta nu mai exista . Nu traiesti decat pentru iubire desi in schimb primesti foarte putin. Nu mai esti tu. Ai ramas doar o umbra din ce a fost. Planuri esuate si clipe in lacrimi atunci cand te gandesti ce vroiai sa fii si ce a iajuns. Si totusi spui ca nu e adevarat. Te minti singur. Ai continuat sa faci ce faceai inainte. Altceva nu mai stiai. Fiecare secunda era folosita sa te gandesti cum sa iti mai oferi ajutorul.

Ce astepti parca nici tu nu stii. Te gandesti ca asta este destinul tau. Ca pentru asta te-ai nascut. Toti cei din jur iti spun ca nu e bine, ca te autodistrugi, iti demonstreaza ca mai devreme sau mai tarziu tot acolo se va ajunge. Tu nici nu vrei sa auzi de asa ceva. Nu concepi viata altfel. Si cu toate eforturile celor dragi care te iubesc cu adevarat tu continui umil sa-ti urmezi iubirea. In fiecare secunda, daca nu cu corpul cu gandirea. Nu mai respiri, nu mananci fara sa te gandesti la ea. Te minte si tu stii foarte bine asta. Isi incalca promisiunile si se comporta cu tine ca un stapan cu sluga sa. Iar tu cand primesti o mangaiere, o vorba buna sau un sarut toata lumea este a ta. Stergi toate lucrurile urate cate s-au petrecut cu buretele.

Dar pana cand?

Vine o zi si parca te trezesti ca dintr-un somn adanc. Parca totul este un vis urat. Te speli pe ochi, iti dai palme si iti dai seama ca nu este. Te simti abandonat. Te uiti in oglinda si vezi ca ai ajuns o epava a celui ce a fost. Dejamagit te asezi si realizezi ca ai ajuns la o varsta cand normal ar fi sa stii deja ce o sa faci toata viata iar langa tine sa fie persoana din poveste. Iti vine sa plangi dar nu poti. Nu mai ai lacrimi. Doar un gol imens in suflet. Simti ca mori, ca te stingi. Si te gandesti ca e prea devreme. Te ridici brusc, te scuturi si urli.

Gata! Pana aici. Imi este dor de ce eram. Si o sa fiu din nou. Sunt sigur de asta. Pentru ca orice cadere inseamna o ridicare iar orice sut in fund un pas inainte.

Da stiu. Este trist. Dar toti stim ca este adevarat. Uneori iubim poate prea mult. Suntem orbiti de persoana iubita si uitam de propria persoana. Nu tinem cont de prieteni si familie care ne vor doar binele. Realizam foarte tarziu. Si nu e rau deloc. Mai bine mai tarziu decat niciodata. Dar nici o secunda din viata nu trebuie irosita.

“Cel mai mare obstacol in calea reusitei este teama de esec”

Prietenilor mei, va multumesc ca existati!